Ucraina anunță o nouă contraofensivă majoră. Unde și când vor fi lovituri „din ce în ce mai adânci”
Șeful Direcției Principale de Informații Militare (GUR) din Ucraina, Kirilo Budanov, a transmis că forțele Kievului intenționează să lanseze o contraofensivă majoră în toată țara, în primăvara anului 2023, care să elibereze tot teritoriul „din Crimeea la Donbas” și să provoace „înfrângerile finale pentru Federația Rusă”.
Ucraina intenționează să lanseze o contraofensivă majoră în primăvara anului 2023
Oficialul GUR se așteaptă ca luptele să fie mult mai intense în martie 2023, dezvăluind că armata ucraineană plănuiește un impuls major în primăvară cu scopul de a elibera teritoriul „din Crimeea la Donbas” și să provoace „înfrângerile finale pentru Federația Rusă”.
Probabil că vor exista noi lovituri pe teritoriul rus, a spus șeful serviciilor secrete militare al Ucrainei, Kirilo Budanov, pentru ABC News, într-un interviu de la Kiev.
Anterior, responsabilii militari au indicat că soldații ucraineni vor încerca să mențină inițiativa printr-o serie de operațiuni contraofensive în curs și ulterioare. Budanov a susținut că vor exista noi lovituri „din ce în ce mai adânci” în interiorul Rusiei, dar a refuzat să comenteze implicarea Ucrainei în atacurile inițiale asupra zonelor rusești.
Șeful serviciilor secrete a vizitat orașul Bahmut
Ucrainenii nu și-au revendicat responsabilitatea pentru atacul din 26 decembrie asupra bazei aeriene ruse Engels, dar Budanov a recunoscut că a fost „bucuros să-l vadă”. El a adăugat că bombardamentele vor avea loc în interiorul Rusiei, dar nu va putea comenta responsabilitatea țării sale pentru atacuri decât după încheierea războiului.
La sfârșitul lunii decembrie, șeful GUR a vizitat Bahmut din Donețk, cel mai fierbinte punct al liniei frontului. Ceea ce a văzut acolo l-a șocat:„Soldații mi-au arătat o secțiune în care cadavrele sunt îngrămădite ca ceva ce ai vedea într-un film. Sunt sute de cadavre putrezind în câmp deschis (…)”.
Care este situația pe front
Între timp, armata lui Vladimir Putin a continuat contraatacurile limitate pentru a recâștiga pozițiile pierdute de-a lungul liniei Svatove-Kreminna. Comandantul-șef ucrainean, generalul Valerii Zaluzhnyi, a explicat că lupte aprige au loc de-a lungul liniei Savtove-Kreminna și în direcția Lysychansk (la 15 km sud-est de Kreminna).
Pe de altă parte, Statul Major Ucrainean a raportat că forțele sale au respins un asalt rusesc lângă Stelmakhivka (16 km nord-vest de Svatove), iar un ofițer al Corpului 2 al Armatei din Republica Populară Lugansk (LNR) a susținut că forțele ucrainene au efectuat manevre de apărare în vecinătatea Kuzemivka (15 km nord-vest de Svatove), pentru a limita avansurile rușilor în zonă.